O noua toamna fara tine

E din nou toamna si e timpul sa iti scriu o noua scrisoare, ti-am promis ca iti voi scrie in fiecare toamna o scrisoare, ca sa stii numarandu-le cate toamne au trecut fara tine …

Sa nu crezi ca imi amintesc de tine doar toamna, imi amintesc de tine in fiecare minut din zi, si in fiecare secunda din noapte, chiar si dupa atatia ani daca inchid ochii imi pot amintii ochii tai si pot simtii pe buze apasarea buzelor tale, sant moi si dulci, mai dulci decat ambrozia care oferea nemurire zeilor si mai rosii decat petalele florilor de mac !..

Anul acesta ti-am vazut fiica, m-am oprit in mijlocul strazii si am privit-o hipnotizat, arata la fel cum aratai tu in tineretea noastra, aceeasi privire si acelas glas ca al tau… chiar si parul imprastiat de vant si-l pune dupa ureche cu aceeasi miscare pe care o foloseai si tu ! Am plans mult in aceea noapte gandindu-ma la tine… imaginandu-mi urmele pe care le-a lasat timpul pe chipul  tau, in mintea mea esti inca adolescenta plina de energie care dansa in mijlocul strazii pe melodia „Happy Nations” a celor de la Ace of Base, eram impreuna cand am auzit-o prima data si va ramane pentru totdeauna melodia noastra…

Tot ce mi-am dorit pe lume dupa ce ai plecat a fost sa te pot uita… si nu am reusit sa te uit nici macar o zi, nici macar o ora, esti mereu in gandurile si viata mea, esti mereu cu mine ori unde as fi… Probabil ultima mea imagine va fi imaginea chipului tau cand m-ai sarutat prima data si buzele tale erau mai dulci decat ambrozia si mai rosii decat petalele florilor de mac… !

Imi este groaznic de frica sa te intilnesc, imi e groaznic de frica sa vad ca anii au lasat urme pe chipul tau, ca nu mai esti la fel cum esti in visele mele, ca nu o sa te mai regasesc asa cum erai candva… ca viata asta trista si nenorocita ti-a rapit candoarea din suflet si fericirea din ochi… chiar tie care aveai cel mai frumos suflet din lumea asta si cei mai frumosi ochi…

Eram odata in sala de asteptare a spitalului cand au adus victimele unui accident… dupa cateva minute am auzit urletul groaznic al unei femei… era sotia soferului, el tocmai se stinsese din viata in bratele ei, si acolo in sala aceea de asteptare, un fel de anticamera a mortii, am regretat ca nu am putere sa urlu si eu asa, poate ma pot elibera de tine, de amintirea ta… am regretat ca atunci cand am stiut ca o sa te vad pentru ultima oara goala in asternutul patului meu nu am avut taria sa urlu si sa ma eliberez de tine, am stat neputincios si te-am privit cum te imbracai, priveam lacrimile din ochii tai si nu intelegeam de ce ai ales suferinta in locul fericirii, eram prost si necopt… bietul de mine ! Acolo pe sala aceea rece ca atingerea mortii mi-au trecut prin fata ochilor toate momentele in care am fost fericiti… si am fost bucuros ca macar in mintea si sufletul meu mai existi nealterata de viata si de timp, esti la fel cum erai odinioara…

… Eu nu mai sant de mult asa, atunci imi placeau toamnele, imi placea raceala lor care ma facea sa te caut sub asternuturi si sa ma alipesc de trupul tau cald si minunat, te strangeam la piept si ne incalzeam impreuna, ne hraneam cu sarutari cu mangaieri si cu soapte de iubire si nu aveam nici o grija si nici o frica, impreuna puteam conduce tot universul, luam putere din ochii tai si nemurire de pe buzele tale… rostul meu era sa te fac fericita si sa te vad cum zambesti si cum nici o tristete si nici o grija nu iti umbreste sufletul frumos, si cand te-am pierdut mi-am pierdut toata puterea si rostul pe lume…

Si totusi sant nopti in care te mai astept sa vii… mi-e doar de mirosul trupului tau si de gustul buzelor tale… nu pot crede ca te-am pierdut pentru totdeauna, nu pot crede ca nu mai exista adolescenta care mi-a adus atata fericire in suflet, adolescenta care dansa in mijlocul strazii si avea cei mai minunati ochi din univers… si buzele mai dulci decat ambrozia si mai rosii decat petalele florilor de mac

Acum ma inspaimanta toamnele, ma inspaimanta raceala  si singuratatea lor… si mai mult decat toate ma inspaimanta permanenţa pierderii tale… asa cum ma inspaimanta ziua cand te voi revedea si nu voi mai putea gasi in tine nimic din adolescenta de altadata care mi-a adus atata fericire in viata si in suflet… Pe atunci aveam suflet… si era plin de dragoste pentru tine, apoi incet incet a murit inghetat de frigul toamnelor fara tine … mai exista in el doar amintirea ta ca o stafie care o sa-l bantuie pana la sfarsit…

4a05742a

 

 

Anunțuri

2 comentarii

  1. zincabeiu

    Hmmm! Oare mai e ceva de spus?

  2. Toamna este, cred, pentru toti, un anotimp al amintirilor… adesea triste.

    >:D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: